MDRAP a publicat documentele consultative pentru viitoarele programe Regio și POCA

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a publicat, joi, 20 martie a.c., prima versiune de lucru a documentelor consultative pentru Programul Operațional Regional (Regio) 2014-2020 și pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020.

Documentele prevăd, pentru fiecare program în parte, propunerile de obiective generale și specifice, corelate cu obiectivele Uniunii Europene în domeniu, prioritățile de investiții pentru viitoarea perioadă de programare și justificarea selectării lor, propunerile de axe prioritare și alocări financiare, precum și indicatorii planificați. Prezentele versiuni ale documentelor consultative pot suferi modificări și ca urmare a procesului normal de negociere și aprobare a Acordului de Parteneriat 2014-2020.

Documentul supus consultării pentru Programul Regio 2014-2020 a fost publicat de Autoritatea de Management pe site-ul programului, la link www.inforegio.ro/ro/programare-2014-2020/documente-de-programare.html. Propunerile partenerilor de dialog pe marginea documentului se pot trimite la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Axele prioritare propuse pentru Regio 2014-2020, în afara celei pentru asistență tehnică, sunt:

  • Îmbunătățirea activităților de transfer tehnologic
  • Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii
  • Eficiența energetică în clădiri publice
  • Sprijinirea dezvoltării urbane
  • Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului
  • Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională și locală
  • Dezvoltarea infrastructurii de sănptate și sociale
  • Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban
  • Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
  • Îmbunătățirea activității cadastrale

Pentru POCA 2014-2020, documentul consultativ publicat de Autoritatea de Management a programului este disponibil la link www.fonduriadministratie.ro/Programare_2014_-_2020, iar observațiile se primesc la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Propunerea pentru POCA 2014-2020 este ca două dintre axele programului să fie:

  • Guvernare eficientă, predictibilă și transparentă
  • Administrație accesibilă

Aceste prime versiuni ale celor două programe au la bază analizele socio-economice realizate în cadrul comitetelor consultative înființate tocmai pentru a asigura cadrul de colaborare a ministerelor de resort cu reprezentanții altor paliere ale societății. Noile versiuni ale documentelor de program, rezultate în urma consultării publice, vor fi validate în Comitetele Consultative respective.

Începând din luna august 2012, pentru pregătirea celor două programe operaționale au funcționat la nivelul MDRAP două comitete consultative: Comitetul Consultativ privind Dezvoltarea Regională și Comitetul Consultativ privind Coeziunea Teritorială. Începând din ianuarie 2013, la nivelul ministerului a fost preluat și Comitetul Consultativ Tematic Administraţie şi Bună Guvernanţă.

Comitetele sunt formate din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, regionale şi locale, iar 30% din totalul membrilor lor provin din mediul socio-economic, academic, al cercetării ştiintifice și din societatea civilă.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.