Caravana POR 2014-2020 s-a oprit la Oradea. Următoarea oprire: Arad

Caravana POR 2014-2020 s-a oprit la Oradea. Următoarea oprire: Arad

A patra sesiune de informare organizată pentru promovarea Programului Operațional Regional 2014-2020 de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest) a avut loc joi, 29 octombrie 2015, la Oradea.

Reprezentanții AM POR și cei ai ADR Nord-Vest au răspuns întrebărilor celor peste 70 de participanți, potențiali beneficiari și reprezentanți ai mass–media locale și regionale, interesați de informații la zi despre noul Program Operațional Regional 2014-2020 și posibilitățile de accesare a fondurilor disponibile, în special pentru spațiul rural și pentru Axele prioritare 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale și 10 - Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Suma alocată Regiunii Nord-Vest pentru perioada de programare 2014-2020 este de 735,36 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

După sesiunea de întrebări și răspunsuri, participanții au fost invitați să viziteze câteva dintre proiectele mari, finanțate prin Regio - Programul Operațional Regional 2007-2013, care au un impact major asupra dezvoltării economice a Regiunii Nord-Vest:

- Crearea unei infrastructuri de afaceri în Municipiul Oradea și asigurarea cu utilități publice a Parcului Industrial Eurobusiness Oradea - Primăria Oradea – cod SMIS 13835 (etapa I) și 13836 (etapa II).

  • Etapa I - La doi ani de la finalizarea perioadei de implementare, proiectul a crescut cu 60% rata de ocupare a centrului de afaceri, care găzduiește acum 75 de agenţi economici, din care 11 întreprinderi mici, 47 de întreprinderi mijlocii și 17 întreprinderi mari. Au fost create 680 de noi locuri de muncă, din care 408 bărbaţi şi 272 de femei. Valoarea totală a proiectului este de 78.960.538,68 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este 30.600.842,5 lei (50% din valoarea eligibilă a proiectului - aproximativ 6.919.666,80 de euro). Fisa proiectului
  • Etapa II - La doi ani după finalizarea perioadei de implementare, rata de ocupare a noului centru de sprijinire a afacerilor este de 61%; de serviciile acestuia beneficiază 7 agenţi economici : o microîntreprindere, 4 IMM și 2 întreprinderi mari, iar numărul locurilor de muncă nou create este de 300, din care 150 de bărbaţi şi 150 de femei. Valoarea totală a proiectului este 19.689.225,20 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este 7.546.188,95 lei (50% din valoarea eligibilă a proiectului - aproximativ 1.706.394,60 de euro). Fisa proiectului

- Hală pentru producția și asamblarea automatelor și tancurilor pentru lapte si a altor accesorii SC ANANDER SRL (SMIS 21557) - Proiectul a inclus construirea și dotarea halei și are o valoare totală de 1.594.375, 37 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 836.000 de lei.

- Centru de afaceri Oradea - Tradecenter SRL (SMIS 19298): noul centru de afaceri asigură servicii pentru 3 agenţi economici și a creat 20 de noi locuri de muncă. Valoarea totală a proiectului este de 88.150.632,66 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este 46.723.815,65 lei (70% din valoarea eligibilă a proiectului - aproximativ 10.565.501,13 euro). Fisa proiectului

Caravana POR 2014-2020 se desfășoară în cadrul proiectului „Servicii pentru organizarea evenimentelor de informare și promovare Regio - Programul Operațional Regional”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa 6 – Asistență tehnică. Scopul întâlnirilor organizate este prezentarea noilor oportunități de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020 și informarea potențialilor beneficiari și a presei despre stadiul Regio 2007-2013 şi rezultatele obținute: proiecte finalizate și impactul lor regional.

Următoarea sesiune de informare va avea loc la Arad, în data de 11 noiembrie 2015.

* * *

POR 2014–2020 include 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde de euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.

Programul Operațional Regional 2014-2020: buget, axe prioritare, tipuri de investiții care vor fi finanțate, ghidul general, elementele de noutate.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.