Modificarea Ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1

În data de 13.10.2016, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1. Astfel, principalele modificări sunt:

  • Acordarea posibilității ca documentația tehnică/ tehnico-economică să se poată depune inclusiv în format electronic (.pdf), sub semnatura electronică extinsă a reprezentantului legal al solicitantului/a persoanei împuternicite;
  • Acordarea posibilității depunerii planului de situație a imobilelor- planșă pe suport topografic vizat de Oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie, întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul etapei precontractuale, în caz contrar proiectul fiind respins.
  • Acceptarea înscrierii provizorii în cartea funciară a dreptului de proprietate la depunerea cererii de finanțare, cu condiția depunerii unui extras de carte funciară cu înscrierea definitivă a dreptului respectiv cel mai târziu în termen de maxim 30 zile lucrătoare de la primirea notificării privind demararea etapei precontractuale, în caz contrar proiectul fiind respins. Nu se acceptă înscrierea provizorie a celorlalte drepturi reale/ de creanță aplicabile conform ghidurilor specifice.
  • Clarificarea și standardizarea regulilor aferente modalității de calcul a termenelor aferente mecanismului de selecţie şi contractare pentru apelurile competitive, luând în considerare regulile de calcul a termenelor stabilite de Codul de procedură civilă;
  • Eliminarea restricțiilor pentru care se pot solicita clarificări în cadrul etapei de verificare a conformității și eligibilității și de evaluare tehnică.
  • Posibilitatea închiderii grilelor de evaluare tehnică și financiară cu observații/recomandări condiționat de soluționarea respectivelor aspecte in termenul maxim de depunere a documentelor în etapa precontractuala;
  • Forma consolidată a ghidului este publicată pe site-ul www.inforegio.ro.

* * *

Programul Operațional Regional-POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,15 miliarde euro, din care 6,6 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.