MDRAP accesează fonduri europene pentru finanțarea parțială a salariilor personalului implicat în gestionarea instrumentelor structurale

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene au încheiat contractul de finanţare pentru proiectul „Sprijin pentru finanţarea parţială a cheltuielilor de personal efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, în perioada martie 2013 - decembrie 2015, pentru personalul implicat în gestionarea instrumentelor structurale", cod SMIS 48821.

Proiectul este cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013, axa prioritară 1, „Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor", domeniul major de intervenţie 1.1, „Sprijin pentru managementul şi implementarea instrumentelor structurale".

Proiectul se derulează pe o perioadă de 35 de luni şi are ca scop sprijinirea sistemului de remunerare şi motivare a personalului Autorităţilor de Management pentru Programul Operaţional Regional și pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacității Administrative. Prin acest proiect sunt rambursate sumele reprezentând majorarea salarială acordată în baza Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 35.979.363,20 de lei, din care 30.178.892,52 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă asigurată din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013.


Copyright © 2019 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.