Ghidul POR pentru prioritatea de investiţie 6.1, în consultare publică până pe 30 august

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a lansat vineri, 31 iulie a.c., un nou Ghid în consultare publică pentru POR 2014-2020. Este vorba despre Ghidul specific pentru prioritatea de investiţie 6.1, intitulat “Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor in cadrul Axei 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiție 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

Eventualele observații sau comentarii la Ghid se pot transmite la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 30 august a.c., ora 16.00.

Ghidul specific 6.1 este destinat potenţialilor solicitanți pentru respectiva prioritate de investiții, indiferent de apelul de proiecte, versiunea finală urmând să fie publicată la finalizarea procesului de consultare publică.

În utilizarea Ghidului specific, prevederile sale se vor completa, acolo unde este cazul, cu prevederile Ghidului general al POR 2014-2020, intitulat „Ghidul solicitantului – Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 – 2020”.

* * *

Programul Operațional Regional este unul dintre cele 7 programe operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții și unul dintre cele 2 programe operaționale gestionate de MDRAP în calitate de Autoritate de Management.

Primul Ghid al solicitantului pentru POR 2014-2020 – Ghidul general – a fost lansat în mai 2015, iar programul a fost aprobat în luna iunie 2015.

MDRAP gestionează, în perioada 2014-2020, 2 programe operaționale și 12 programe de cooperare teritorială.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.