Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 2.1.A – Microîntreprinderi Versiunea revizuită

Autoritatea de Management pentru POR din cadrul MDRAP a publicat în data de 11.07.2016, varianta revizuită a Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Revizuirea documentului a vizat:

  • Anexa 1.5.a – Macheta Analiza și previziunea financiară, la ghidul specific, respectiv:
    • foaia de lucru ”1E-Intreprindere_in_dificultate” în care se verifică încadrarea solicitantului în categoria întreprinderilor în dificultate, în scopul alinierii Metodologiei de verificare a încadrării solicitanților în categoria ”întreprinderi în dificultate” la varianta aprobată la nivelul Ministerului Fondurilor Europene și aplicabilă tuturor autorităților de management.
    • unele formule de calcul din Macheta. Aspectele revizuite nu afectează în niciun fel rezultatele analizei financiare, ce fac obiectul condițiilor de acordare a finanțării în cadrul apelului de proiecte 2.1.A – Microîntreprinderi
  • Foaia de lucru 1C - Analiza financiară extinsă – se includ și Alte impozite în formula de calcul al indicatorului EBT
  • Foaia de lucru 2A – Bugetul cererii de finanțare – corectarea formulei de calcul pentru Construcții și montaj (total neeligibil și total general)
  • Foaia de lucru 2B - Planul investițional – eliminarea formulei de calcul automat al asistenţei financiare nerambursabile.
  • Foaia de lucru 3A - Proiecții financiare aferente proiectului de investiție în perioada de implementare și operare – pentru claritate, se elimină rândul Veniturile din subventii pentru investitii.
  • Foaia de lucru 3A - Proiecții financiare aferente proiectului de investiție – la Activitatea de investiții (liniile 129-131), se prevede posibilitatea completării de către solicitanți a costurilor de înlocuire a echipamentelor cu durată de viață scurtă.
  • Foaia de lucru 3B - Rentabilitatea investiției – adaptarea tabelului în funcție de eligibilitatea TVA (i.e. nedeductibilitatea TVA, conform legislației în vigoare)
  • Foaia de lucru 4 - Proiecții financiare la nivelul întreprinderii – pentru claritate, se elimină categoriile de venituri nemonetare și elementele de cheltuieli si venituri extraordinare.
  • Anexa 1.1. – Declarația de eligibilitate, pentru îndreptarea unei erori de tehnoredactare (încadrare în listă) a unei prevederi din cuprinsul modelului standard al Declarației
  • Anexa 1.4 – Declarația privind eligibilitatea TVA, pentru actualizare cu versiunea revizuită a Ghidului general.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

Perioada în care se pot depune proiecte a rămas neschimbată, respectiv 27.07.2016-27.01.2017.

* * *

Programul Operațional Regional-POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin
sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.