Consultare publică: Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 1.1, Operațiunea B – Sprijinirea parcurilor științifice și tehnologice (PST)

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat astăzi, 12.06.017 a.c., pentru consultare publică, Ghidului Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 1 "Promovarea transferului tehnologic", Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea B – Sprijinirea parcurilor științifice și tehnologice (PST).

Eventualele observații asupra ghidului propus se vor transmite la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 27.06.2017, ora 17.00. La acestea se va răspunde centralizat odată cu publicarea documentului aprobat sau odată cu o nouă consultare publică a documentului menționat, dacă va fi cazul.

Nu se va răspunde punctual la solicitările transmise de către potențialii solicitanți care implică analize privind încadrarea în prevederile ghidului specific, mai exact privind respectarea criterilor de conformitate/ eligibilitate. AMPOR va realiza respectivele verificări numai pentru solicitanții de finanțare, ulterior deschiderii apelului de proiecte.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.