POR 2014-2020: a fost aprobată versiunea finală a Ghidului Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile"

Versiunea finală a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelurile de proiecte aferente Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată astăzi, 21.07.2017, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene și este publicată în site-ul programului www.inforegio.ro aici

Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelurile de proiecte aferente Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, conține informațiile specifice necesare în vederea deschiderii apelurilor de proiecte referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS.

Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de o lună de la data publicării Ghidului specific, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 21.08.2017, ora 10.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 31.12.2018, ora 10.00

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.