Modificări la Ghidul Solicitantului pentru proiectele de regenerare a comunităților defavorizate

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a modificat Ghidul solicitantului pentru proiectele de regenerare fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale finanțate prin Programul Operațional Regional.

Principalele prevederi se referă la:

  • Modificarea alocării financiare a apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1 conform Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării urbane durabile - Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
  • Revizuirea Anexei 3 - Grila ETF aferentă apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1 prin corectarea punctajelor aferente subcriteriilor (a, b, c) ale criteriului 8.2.1 Gradul total de îndatorare.
  • Revizuirea Secțiunii 5.4.2 – Anexele obligatorii la momentul contractării cererii de finanțare aferentă apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1, prin: completarea anexelor obligatorii cu Formularul bugetar „Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene" și Formularul nr. 1 - Fişă de fundamentare, eliminarea mențiunii de la punctul 2 al secțiunii 5.4.2 și renumerotarea anexelor.
  • Includerea Anexei Zone urbane marginalizate în cadrul ghidului specific aferent apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1 și revizuirea secțiunilor corespunzătoare din ghidul specific.

Prevederile au fost aprobate în data de 17.08.2017, prin ordinul de modificare a Ordinului ministrului delegat pentru fondurile europene nr. 3731/21.07.2017 pentru aprobarea Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1, Axa prioritara 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investitii 4.3 - Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, ce conţine condiţiile specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

Forma consolidată a Ghidului Specific se găsește la secțiunea Apeluri proiecte.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.