POR - Ghidul solicitantului 8.1.A „Ambulatorii” – în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 08 decembrie 2017, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2017/8/8.1/8.1.A/7 REGIUNI și POR/2017/8/8.1/8.1.A/ITI DD , Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitati, Obiectivul Specific 8.2 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate,comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate , Operațiunea A – Ambulatorii

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, în timp de 15 zile calendaristice de la data publicării, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 22 decembrie 2017.

Răspunsurile la eventualele observații și propuneri, se vor centraliza și se vor publica concomitent cu ghidul specific în vederea lansării apelurilor de proiecte.

Obiectivul specific 8.1 se adresează unităților administrativ teritoriale din cele șapte regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru, precum şi a celor din cadrul ADI „ITI Delta Dunării” , care au în administrare unități sanitare.

Valoarea totală eligibilă a Cererilor de finanţare, echivalentă în lei la cursul de schimb Inforeuro valabil la data depunerii, este de minimum 100.000 euro și de maximum de 2.300.000 euro

* * *

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.