POR 2014-2020: a fost aprobată versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru Axa Prioritară 12 - Asistență Tehnică a POR 2014-2020, pentru Apelul 2 dedicat beneficiarilor ADR/OI

Versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru Axa Prioritară 12 – Asistență Tehnică a Programului Operațional Regional 2014-2020 – Beneficiari Organisme Intermediare, aferentă apelului 2 de proiecte, a fost aprobată astăzi, 9 ianuarie 2018, prin ordin al ministrului fondurilor europene și este publicată în site-ul programului www.inforegio.ro

Ghidul Solicitantului pentru Axa Prioritară 12 - Asistență Tehnică a POR 2014-2020 reprezintă un îndrumar de completare a cererilor de finanțare de către beneficiari și conține toate datele și informațiile necesare formulării acestora. Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic -aplicația MY SMIS, în cadrul a două apeluri necompetitive și fără termen de depunere, primul dedicat exclusiv beneficiarilor din regiunea mai dezvoltată, cu titlul ”Sprijin pentru Organismele Intermediare ADR – (More Developed) pentru implementarea eficientă și transparentă a Programului Operațional Regional 2014-2020 și închiderea POR 2007-2013” respectiv al doilea ”Sprijin pentru Organismele Intermediare ADR – (Less Developed) pentru implementarea eficientă și transparentă a Programului Operațional Regional 2014-2020 și închiderea POR 2007-2013” , dedicat beneficiarului din regiunile mai putin dezvoltate.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.