Modificarea Anexei „Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 8 - ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul specific 8.1 “Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A – AMBULATORII, a fost aprobată astăzi, 22 august a.c., prin Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5489/2018.


Modificarea Anexei „Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 8 - ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul specific 8.2 Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B – UNITĂȚI DE PRIMIRI URGENȚE (UPU), a fost aprobată astăzi, 22 august a.c., prin Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5488/2018.


Pe 13.08.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare și completare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7REGIUNI și POR/2018/3/3.1/C/1/ITI, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat public (cu modificările și completările ulterioare).


In data de 22 martie 2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de aprobare a “Ghidului solicitantului - condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2018/6/6.1/4 Vest si Sud Muntenia, Axa prioritară 6 - Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.” - Apel pentru regiunile Vest si Sud Muntenia.


Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a modificat Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară, Prioritatea de investiții 11.1 – Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă.


 Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 24.07.2018 spre consultare publică, Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2018/9/9.1/1/7REGIUNI, POR/2018/9/9.1/1/BI și POR/2018/9/9.1/1/IMM, Axa prioritara 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).


În data de 20.07.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare și completare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7REGIUNI și POR/2018/3/3.1/C/1/ITI, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat public (cu modificările și completările ulterioare), în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.


Versiunea finală a Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2018/1/1.1.A./1. Axa prioritară 1, Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea A - Infrastructura de inovare și transfer tehnologic. Programul Operaţional Regional 2014-2020, a fost aprobată astăzi, 20.07.2018, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice și este publicată în site-ul programului www.inforegio.ro


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 20.07.2018, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 3.2 – „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apelurile de proiecte cu numărul POR/2018/3/3.2/2/7 REGIUNI/în parteneriat și POR/2018/3/3.2/2/ITI/în parteneriat.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.