Versiunea finală a „Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent P.O.R./2017/2/2.2A/ITI- APEL DEDICAT ZONEI DE INVESTIŢIE TERITORIALĂ INTEGRATĂ DELTA DUNĂRII", din cadrul axei prioritare 2- Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.2 Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, a fost aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 176/2018 și se găsește pe site-ul programului www.inforegio.ro, la secțiunea Apeluri proiecte.


În 18.01.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului P.O.R./8/8.1/8.3/B/1 Grup vulnerabil persoane cu dizabilități, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:


Versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru Axa Prioritară 12 – Asistență Tehnică a Programului Operațional Regional 2014-2020 – Beneficiari Organisme Intermediare, aferentă apelului 2 de proiecte, a fost aprobată astăzi, 9 ianuarie 2018, prin ordin al ministrului fondurilor europene și este publicată în site-ul programului www.inforegio.ro


Versiunea finală a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7REGIUNI și POR/2018/3/3.1/C/1/ITI, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat public, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată astăzi, 08/01/2018, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene și este publicată în site-ul programului www.inforegio.ro.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 08.01.2018, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 9b - „Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 13.1 – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România”, Apelurile de proiecte cu numărul POR/2018/13/13.1/1/7 REGIUNI, POR/2018/13/13.1/1/ITI şi POR/2018/13/13.1/1/SUERD.


Versiunea finală a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/2017/3/3.1/B/2/BI, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B - Clădiri publice, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată astăzi, 29 decembrie 2017, prin ordin al ministrului fondurilor europene și este publicată îpe site-ul programului, www.inforegio.ro.


În 27.12.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului specific 8.3 C dedicat grupului vulnerabil „copii”, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:

  1. Admiterea tipului de inscriere provizorie in cartea funciara pentru proprietatea publica, pana la atestarea prin HG dar nu mai tarziu de 12 luni de la semnarea contractului de finantare.
  2. Prelungirea perioadei de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelurilor POR/44/8/3 şi POR/161/8/3, până la data de 30.03.2018, ora 12:00.

Forma consolidată a Ghidului specific este publicată pe site-ul www.inforegio.ro. Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul specific rămân neschimbate.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 29 ianuarie 2018, ora 15, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR 2017/6/6.1/SUERD/1, modificând ghidul solicitantului ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional, Prioritatea de investiții 6.1.


Versiunea finală a Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2017/1/1.1.C./1 Axa prioritară 1, Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea C - Investiţii pentru IMM-uri pentru implementarea unui rezultat al cercetării – inovării în parteneriat cu un ITT.. Programul Operaţional Regional 2014-2020, a fost aprobată astăzi, 21.12.2017, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene și este publicată în site-ul programului www.inforegio.ro


Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B - Clădiri Publice, din cadrul POR 2014-2020


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.