Lucrări în valoare totală de aproape 90 de milioane lei, destinate îmbunătăţirii infrastructurii şcolare, vor debuta, în perioada imediat următoare, la 20 de unităţi de învăţământ din 8 judeţe (Prahova, Ilfov, Olt, Vâlcea, Timiş, Arad, Dolj, Mehedinţi). Proiectele sunt finanţate prin Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).


Versiunile oficiale ale celor două programe operaționale pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este autoritate de management în perioada 2014-2020 au fost transmise luni, 25 august, la Comisia Europeană. Este vorba de Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR) și Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA).


Vă mai amintiţi de "Kiddo"", primul film interactiv din România? O poveste emoţionantă, în care destinul personajelor putea fi schimbat, în momentele de răscruce, de spectatori? Anul acesta, regizorul Millo Simulov şi echipa lui de "vrăjitori" au lucrat la o nouă producţie interactivă, de data asta despre... Regio!


Comitetul de Monitorizare a Programului Operațional Regional 2007-2013 (CMPOR) a aprobat astăzi ca sumele rămase disponibile la nivelul regiunilor să fie utilizate pentru finanțarea unor noi proiecte. Sumele disponibile provin din economii rezultate din implementarea proiectelor deja finalizate (valoare efectivă de implementare mai mică decât valoarea estimată inițial), din creanțe bugetare și din rezilierea unor contracte de finanțare.


Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va participa joi, 19 iunie, la Murighiol, la deschiderea lucrărilor Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 (CMPOR), iar ulterior va avea, la Tulcea, o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice din judeţ.


Copyright © 2019 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.