Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 17 mai 2017, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/2017/3/3.2/1/ITI, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 17 mai 2017 spre consultare publică, „Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/2017/6/6.1/SUERD/1, Prioritatea de Investiții 6.1, apel dedicat sprijinirii obiectivelor prevăzute de Aria prioritară 1 - Interconectarea regiunii Dunării a Strategiei Uniunii Europene privind regiunea Dunării (SUERD)”.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat astăzi, 15 mai 2017, pentru consultare publică Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 1 ”Promovarea transferului tehnologic”, Prioritatea de investiție 1.1, Operațiunea A - Sprijinirea entităților de transfer tehnologic.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat astăzi, 12.05.017 a.c., în consultare publică Ghidului Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 1 "Promovarea transferului tehnologic", Prioritatea de investiții 1.1, operațiunea C - IMM în parteneriat cu entitățile de inovare si transfer tehnologic (ITT).


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 2.05.2017 spre consultare publică, „Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte având titlul POR/2017/3/3.1/C/1/BI, POR/2017/3/3.1/C/1/7 REGIUNI şi POR/2017/3/3.1/C/1/ITI, Axa prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea C – Iluminat Public, apeluri dedicate celor 8 regiuni de dezvoltare, inclusiv zonei de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării”.


Modelul de aviz privind oportunitatea investiției, necesar pentru proiectele de creștere a eficienței energetice în unitățile de învățământ, finanțate prin Programul Operațional Regional (POR), este acum disponibil pentru potențialii beneficiari.

Formularul a fost publicat de Ministerul Educației Naționale (MEN), la solicitarea Autorității de Management a POR, pe site-ul www.edu.ro, la secțiunea "Noutăți", dar poate fi descărcat și aici.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 25.04.2017 spre consultare publică, „Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/2017/3/3.1/B/ITI/1, Axa prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea B – clădiri publice, apel dedicat zonei de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării”.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 10.05.2017 (15 zile calendaristice de la data publicării).


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 25.04.2017 spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.2 Creșterea gradului de participare la învăţământul profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a completat Ghidul specific Apelului nr. POR/102/2/2, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.2 - Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, în sensul clarificării termenului la care se consideră împlinite primele 2 luni de depunere a proiectelor, pentru care se aplică pragul de calitate de 85 de puncte.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.