• În data de 22.03.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1”.

  • În data de 18.06.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile, Axa Prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile. Principala modificare se referă la:

    • Posibilitatea lansării de către Autorităţile Urbane a apelurilor de fişe pentru proiecte nefinalizate şi/sau în parteneriat cu M.D.R.A.P., în cadrul Obiectivului specific 4.1. al Axei prioritare 4;

    Forma consolidată a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile Axa Prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile este publicată pe site-ul www.inforegio.ro.

    * * *

    Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.

    Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

  • Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice a emis ordinul nr. 5118/20.06.2018 pentru modificarea și completarea „Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. P.O.R/4/4.2/1, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:

  • In data de 28/06/2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis ordinul de modificare a Ordinului ministrului delegat pentru fondurile europene cu nr. 3731/21.07.2017 pentru aprobarea Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1, Axa prioritara 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investitii 4.3 - Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

  • A fost aprobată versiunea finală a „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/2/proiecte nefinalizate”, Obiectivul specific 4.1 – “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”

  • Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 18.07.2018, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apelul de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat.

  • Ghidul specific pentru Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.5 “Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă” - CONSULTARE PUBLICĂ

    Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, pentru fiecare ghid în parte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 18 aprilie 2017

  • Ghidul specific pentru Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.4 “Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă” - CONSULTARE PUBLICĂ

    Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, pentru fiecare ghid în parte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 18 aprilie 2017

  • Ghidul specific pentru AXA PRIORITARA 4, PRIORITATEA DE INVESTITII 4.3 - OFERIREA DE SPRIJIN PENTRU REGENERAREA FIZICĂ, ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ A COMUNITĂȚILOR DEFAVORIZATE DIN REGIUNILE URBANE ȘI RURALE

    Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, pentru fiecare ghid în parte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 18 aprilie 2017.

  • Ghidul specific pentru Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.2 “Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ” - CONSULTARE PUBLICĂ

    Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, pentru fiecare ghid în parte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 18 aprilie 2017.

  • Ghidul specific pentru Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1 “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, Apelul cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat - CONSULTARE PUBLICĂ.

    Astfel eventualele observații și propuneri pot fi transmise la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 1 august 2018.

  • Ghidul specific pentru Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1 “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” - CONSULTARE PUBLICĂ

    Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, pentru fiecare ghid în parte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 18 aprilie 2017.

  • DOCUMENT CADRU DE IMPLEMENTARE A DEZVOLTĂRII URBANE DURABILE - AXA PRIORITARĂ 4 SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII URBANE DURABILE - consultare publică

  • Modificarea nr. 4 a Documentului Cadru de Implementare – Axa prioritară 4 – publicat în data de 30.08.2018
  • În data de 28.08.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis ordinul de modificare a formei de contract anexată la Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020 ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.
    Astfel, modificarea prevede includerea formei contractului de finanțare (condiții generale și condiții specifice POR) pentru apelurile de proiecte dedicate SUERD.
    De asemenea au fost actualizate prevederilor contractuale privind asigurarea confidențialității și prelucrarea datelor cu caracter personal și anexa privind acordarea și recuperarea prefinanțării.
    În plus, a fost inclusă, in cadrul Anexei 1, Secțiunea 1 - Condiții specifice aplicabile POR 2014-2020, posibilitatea modificarii unilaterale de către AMPOR a contractului de finanțare în cazuri temeinic justificate, determinate în principal de modificarea cadrului normativ aplicabil sau pentru punerea în aplicare a prevederilor relevante în implementarea proiectelor/pe perioada de valabilitate a contractelor, cu respectarea principiilor și regulilor POR 2014-2020.
    Pentru toate apelurile SUERD lansate în cadrul POR 2014-2020 la data publicării prezentului ordin, secțiunea specifică din Anexa 10.8 "Model orientativ contract de finanţare" de mai sus se aplică pentru proiectele pentru care nu a fost demarată etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

  • În data de 30.08.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile, Axa Prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile. Principala modificare se referă la eliminarea condiţiei referitoare la “demararea lucrărilor” pentru fişele de proiecte nefinalizate din cadrul Obiectivului specific 4.1.

  • În data de 30.08.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/2/proiecte nefinalizate”.

  • În data de 09.10.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/2/proiecte nefinalizate”.

    Modificările vizează:
    -adaptarea unor cerinţe privind documentaţia tehnico-economică la specificul proiectelor nefinalizate;
    -includerea unor prevederi privind taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile privind achiziţia şi modernizarea mijloacelor de transport public;

  • Perioada de depunere a cererilor de finanţare: 08.11.2018, ora 12.00 – 08.05.2019, ora 12.00

    Perioada de depunere a cererilor de finanţare a fost prelungită conform Ordinului nr. 1127/2019

  • Versiunea finală a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă din cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a fost aprobată astăzi,  01.11.2018, prin ordin al Viceprim - Ministrului, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și va fi publicată pe site-ul programului www.inforegio.ro.

  • În data de 21.11.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis ordinul de modificare a Ordinului ministrului delegat pentru fondurile europene cu nr. 3731/21.07.2017 pentru aprobarea Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/2017/4/4.3/1, Axa prioritara 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investitii 4.3 - Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

  • În data de 05.12.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului P. POR/2017/4/4.2/1, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:

  • Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.4/1

    Prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanţare

     

    În data de 21.12.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.4/1, aferent Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă, până la data de 29.03.2019, ora 12.00.

  • Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.5/1

    Prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanţare

     

    În data de 21.12.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.5/1, aferent Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv Specific 4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă, până la data de 29.03.2019, ora 12.00.

  • Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1

    Prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanţare

     

    În data de 12 .12.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1, aferent Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, până la data de 29.03.2019, ora 12.00.

  • În data de 01.02.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de modificare a Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, aprobat prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3729/21.07.2017, cu modificările ulterioare.


  • În data de 20.02.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis Ordinul pentru modificarea Anexei „Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.5/1– Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă” aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3733/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, principalele modificări prevăd:

  • În data de 20.02.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis Ordinul pentru modificarea Anexei „Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.4/1, Obiectivul Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă” aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3732/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, principalele modificări prevăd:

Copyright © 2019 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.