MDLPA: Cseke Attila a semnat 37 de contracte de finanţare de peste 196 milioane de lei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 37 de contracte de finanţare, în valoare totală de 196.519.286,17 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Dintre acestea, 16 proiecte vizează atât modernizarea unor unităţi de învăţământ şi de cultură, cât şi proiecte integrate pentru creşterea calităţii vieţii din mai multe localităţi, a informat marţi MDLPA.

Astfel, între cele 16 proiecte se regăsesc cel care vizează: oraşul Dărmăneşti (jud. Bacău), pentru modernizarea Centrului Cultural NEMIRA, care va beneficia de suma de 10.643.447,44 lei.

Municipiul Turda (jud. Cluj) va beneficia de 3.377.027,30 lei pentru înfiinţarea secţiei etnografice a Muzeului de Istorie, iar comuna Jirlău (jud. Brăila), pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a căminului cultural, va beneficia de 4.553.563,78 lei.

Municipiul Galaţi va beneficia de 9.613.081,87 lei pentru modernizarea parcului Carol (fost parc CFR), iar municipiul Reghin (jud. Mureş), pentru extinderea, reabilitarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale "Florea Bogdan", precum şi pentru şi modernizarea străzii Apalinei, va beneficia de 25.422.398,68 lei.

De asemenea, municipiul Codlea (jud. Braşov) va beneficia de 21.663.162,23 lei pentru amenajarea zonei recreaţionale Maial, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "A.D. GHICA" al Judeţului Teleorman, pentru reabilitare termică a clădirii C1 (Pavilion Administrativ nr. 48-129-01) în vederea creşterii performanţei energetice din Roşiori de Vede (sediul Detaşamentului de Pompieri Roşiori de Vede), va beneficia de 7.839.813,02 lei;

Oraşul Cîmpeni (jud. Alba) va beneficia de 21.686.077,99 lei pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, oraşul Sălişte (jud. Sibiu), pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin proiecte integrate, va beneficia de 7.909.723,14 lei, municipiul Gheorgheni (jud. Harghita) va beneficia de 20.596.559,29 lei pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei (etapa II), oraşul Copşa Mică (jud. Sibiu), pentru creşterea calităţii vieţii prin proiecte integrate, va beneficia de 11.097.667,87 lei, iar comuna Bălăneşti (jud. Gorj) va beneficia de 3.389.821,94 lei pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale "Ion Popescu Voiteştii".

Lehliu (jud. Călăraşi), pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Şcolii Gimnaziale Nr. 1, va beneficia de 8.958.798,77 lei, comuna Lăzăreni (jud. Bihor) va beneficia de 718.057,77 lei pentru înfiinţarea şi dotarea unui centru comunitar integrat, municipiul Topliţa (jud. Harghita), pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal, va beneficia de 10.814.272,11 lei, iar comuna Vaideeni (jud. Vâlcea) va beneficia de 669.262,13 lei pentru un centru comunitar integrat.

Alte 21 de proiecte au ca obiectiv creşterea competitivităţii unor întreprinderi mici şi mijlocii, prin achiziţionarea de echipamente moderne şi diversificarea activităţii, a mai precizat MDLPA. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.