POR 2014-2020: a fost aprobată versiunea finală a Ghidului specific Axei prioritare 7, Priorităţii de investiţii 7.1 – Apel dedicat zonei de investiţii teritoriale integrate Delta Dunării

Versiunea finală a Ghidului Solicitantului- Condiții specifice de accesare a fondurilor in cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2017/7/7.1/ITI1, Axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiții 7.1 Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice a fost aprobată astăzi,23.03.2017, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice şi fondurilor europene și va fi publicată în site-ul programului www.inforegio.ro

Pentru aprobarea documentului a fost parcursă procedura de consultare publică, în urma căreia au fost primite numeroase observații și comentarii care au fost luate în considerare la finalizarea Ghidului.

Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor in cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2017/7/7.1/ITI1, Axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiții, Prioritatea de investiții 7.1 Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice, conține informațiile specifice Axei prioritare 7 a POR 2014-2020 necesare în vederea deschiderii apelului de proiecte POR 2017/7/7.1/ITI1, despre specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, selecție, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul integrat de management -aplicația MY SMIS.

Astfel, începând cu data de 23.03.2017, se deschide apelul de proiecte nr. POR 2017/7/7.1/ITI1, ce se va încheia în data de 23.10.2017.

Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de o lună de la data deschiderii apelului astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 23.04.2017.

În utilizarea Ghidului specific, prevederile sale se vor completa, acolo unde este cazul, cu prevederile Ghidului general al POR 2014-2020, intitulat „Ghidul solicitantului – Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 – 2020”.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.