Modificarea Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile Axa Prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile

În data de 18.05.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile, Axa Prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile. Astfel, principalele prevederi se referă la:

  • Stabilirea atribuţiei delegate Autorităţilor Urbane de către AMPOR, respectiv atribuţia de selectare strategică a fișelor de proiecte propuse spre finanțare în cadrul Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile a Programului Operaţional Regional 2014-2020;
  • Derularea unor apeluri de fişe de proiecte la nivelul fiecărei Autorităţi Urbane şi actualizarea metodologiei de lucru prevăzute iniţial;
  • Actualizarea informaţiilor privind modul de constituire al Autorităţilor Urbane, inclusiv respectarea principiului de separare a funcţiilor;
  • Clarificarea unor aspecte procedurale;


Forma consolidată a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile Axa Prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile este publicată pe site-ul www.inforegio.ro.

Totodată, se pune la dispoziţia beneficiarilor documentul-suport Orientări pentru Axa prioritară 4 - Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.