Lansarea unui nou apel de proiecte aferent priorității de investiţii 2.1.A – Microîntreprinderi

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va lansa un nou apel de proiecte în cadrul priorității de investiții POR 2.1.A – Microîntreprinderi.(scan anunt aprobat)

Calendarul estimativ al apelului de proiecte:

Publicarea ghidului specific, pe www.inforegio.ro: 6 mai 2019

Perioada de depunere a proiectelor, doar prin intermediul MySMIS: 8 iulie – 8 noiembrie 2019.

Față de primul apel de proiecte organizat în cadrul priorității de investiții 2.1.A – Microîntreprinderi (lansat în mai 2016), principalele modificări și actualizări la ghidul specific vor viza următoarele aspecte:

  1. Lansarea apelului doar în regiunile de dezvoltare în care alocarea financiară disponibilă ar permite acest lucru, respectiv: Nord Est, Sud Est, Sud Vest Oltenia, Vest și Centru
  2. Termenul de depunere a autorizației de construire, în etapa precontractuală – 90 de zile calendaristice
  3. Introducerea, în ghidul specific, a unor prevederi din Instrucțiunea AMPOR nr. 61/2017, referitoare la verificarea condiției de eligibilitate privind păstrarea numărului mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
  4. Actualizarea unor referințe la anii fiscali relevanți pentru anumite criterii, referințe pagini web
  5. Actualizarea unor detalii referitoare la categoriile de cheltuieli eligibile, conform HG 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice
  6. Introducerea modului de reglementare a semnării cererii de finanțare, în MySMIS, în cazul în care reprezentantul legal al solicitantului este un cetăţean străin nerezident
  7. Completarea grilei de verificare a conformității administrative și eligibilității cererii de finanțare cu situațiile în care pot fi solicitate clarificări
  8. Actualizarea condițiilor contractuale specifice priorității 2.1
  9. Actualizarea unor condiții precontractuale, respectiv eliminarea obligativității depunerii Avizului administratorului/ custodelui/ clasarea solicitării pentru intervenţiile care au loc într-o arie naturală protejată și a Avizului Natura 2000/ Clasarea notificării, după caz, în conformitate cu prevederile OUG 57/2007.
  10. Actualizarea Formularului cererii de finanțare, conform modificărilor MySMIS

În cadrul acestui apel nu se vor putea depune proiecte pentru investițiile localizate în regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Nord Vest, București Ilfov sau pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării (arealul format din 38 de unități administrativ-teritoriale din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, Județul Tulcea și nordul Județului Constanța, în zonele identificate ca prioritare în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării).

Pentru acest apel de proiecte vor putea solicita finanțare societățile comerciale și cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei.

Finanțarea nerambursabilă solicitată poate reprezenta cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.

* * *

Programul Operațional Regional-POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin

sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.