Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a lansat vineri, 31 iulie a.c., un nou Ghid în consultare publică pentru POR 2014-2020. Este vorba despre Ghidul specific pentru prioritatea de investiţie 2.1, intitulat Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 "Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii", Prioritatea de investiție 2.1 "Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri" – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, a fost adoptat de Comisia Europeană (CE).

Doamna Corina Crețu, comisarul european pentru politica regională, și doamna Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, au participat marți, 23 iunie a.c., la Bruxelles, la semnarea deciziei Comisiei Europene de adoptare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Lucrări în valoare totală de aproape 90 de milioane lei, destinate îmbunătăţirii infrastructurii şcolare, vor debuta, în perioada imediat următoare, la 20 de unităţi de învăţământ din 8 judeţe (Prahova, Ilfov, Olt, Vâlcea, Timiş, Arad, Dolj, Mehedinţi). Proiectele sunt finanţate prin Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Copyright © 2020 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.