Organisme intermediare

Conform art. 123 alin. 6 al Regulamentului CE nr. 1303/2013, un Stat Membru poate să desemneze unul sau mai multe organisme intermediare pentru a desfășura anumite sarcini ale autorității de management sau ale autorității de certificare, sub răspunderea autorității respective, prin intermediul unor acorduri. Delegarea atribuţiilor se realizează prin acordul cadru de implementare a Programului Operaţional Regional 2014-2020, încheiat între MDRAP în calitate de Autoritate de Management şi Agenţiile pentru Dezvoltare Regională, în calitate de Organisme Intermediare (în condiţiile art. 9 din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare).
Acordul stabileşte atribuţiile delegate OIPOR de către AMPOR, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din această delegare. Acest acord a fost încheiat pentru toată perioada de implementare a POR 2014-2020, precum şi pentru o perioadă de 5 ani de la data închiderii oficiale a POR 2014-2020 în România. Atribuţile astfel delegate către Organismele Intermediare vizează următoarele aspecte:

• Programare
• Evaluarea, selecţia şi contractarea operaţiunilor/proiectelor
• Verificarea achiziţiilor şi a cererilor de rambursare şi plată
• Monitorizarea proiectelor
• Informare şi comunicare
• Sprijin pentru potenţiali beneficiari/beneficiari

 

AMPOR deţine responsabilitatea finală, în faţa Comisiei Europene, pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor menţionate în art.125 din Regulamentul (UE) NR. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.