Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 25 de contracte de finanţare, în valoare totală de 109.983.910,67 de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, dintre acestea, 9 proiecte vizează atât eficientizarea energetică a unor unităţi medicale şi şcolare, cât şi creşterea calităţii vieţii populaţie din:


Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 21 contracte de finanțare, în valoare totală de 67.795.152,62 de lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.
Dintre acestea, 6 proiecte vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ din:


Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat un contract de finanțare, în valoare totală de 23.715.000,00 de lei fără TVA, prin Programul Operațional Regional, pentru achiziționarea a 9 troleibuze cu autonomie, pentru transportul public din Târgu Jiu.

„Achiziția de mijloace electrice are ca scop facilitarea unui transport public modern pentru locuitorii municipiului Târgu Jiu, dar reprezintă și o investiție verde, prietenoasă cu mediul și adaptată politicilor asumate de actuala coaliție”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Achiziția presupune punerea în circulație a unor troleibuze care pot funcționa fie folosind rețeaua catenară, fie pot circula autonom, pe bateria proprie. Astfel că, Târgu Jiu va beneficia de un traseu de circulație cu troleibuzul și în zonele unde nu este prevăzută rețeaua electrică. Mai exact, o porțiune din traseul de transport public va putea fi utilizată chiar dacă nu există, în zonă, un sistem de suspendare a liniilor de tracțiune specifică acestui tip de transport public.


Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 17 contracte de finanțare, în valoare totală de 136.760.980,66 de lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Dintre acestea, 11 proiecte vizează revitalizarea urbană, îmbuntățirea sistemului de transport public, eficientizarea energetică și reabilitarea din:
• orașul Săveni (jud. Botoșani), pentru revitalizarea urbană integrată în vederea îmbunătățirii calității vieții, va beneficia de suma de 22.984.006,41 lei;
• municipiul Reghin (jud. Mureș) va beneficia de suma de 21.566.870,60 lei pentru îmbunătățirea calității vieții populației;
• comuna Traian (jud. Bacău), pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea școlii din satul Traian, va beneficia de suma de 2.359.236,37 lei;
• municipiul Bârlad (jud. Vaslui) va beneficia de suma de 2.008.701,63 lei pentru construirea și dotarea unei creșe;
• municipiul Galați, pentru reabilitarea și modernizarea blocului PEXCO, va beneficia de suma de 3.326.050 lei;


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat astăzi, Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/2021/9/9.1/3/Întreprinderi, Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).
Ghidul a fost aprobat prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 967/08.07.2021 şi se adresează beneficiarilor eligibili pentru PROIECTELE aferente Strategiilor de Dezvoltare Locală prin mecanismul DLRC, selectate la finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Ghidul solicitantului conține informațiile specifice necesare în vederea deschiderii celui de-al treilea apel de proiecte pentru întreprinderi de economie socială de inserție, POR/2021/9/9.1/3/Întreprinderi.
Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS.
Depunerea proiectelor se va face începând cu data de 14.07.2021, ora 10.00, iar termenul limită de depunere a proiectelor este 15.09.2021, ora 14.00.


Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 27 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 186.339.039,77 de lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Dintre acestea, 11 proiecte vizează regenerarea urbană, modernizarea infrastructurii rutiere și reabilitarea unor unități de învățământ din:
• orașul Liteni (jud. Suceava), pentru regenerarea spațiilor publice urbane și îmbunătățirea serviciilor educaționale și cultural-creative, va beneficia de suma de 23.287.500 lei;
• orașul Solca (jud. Suceava) va beneficia de 16.609.051,85 lei pentru reabilitarea și extinderea Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă”, reabilitarea infrastructurii de drumuri publice și reabilitarea arhitecturală și peisagistică a parcului central;


Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a prelungit, până la data de 01.11.2021, ora 12:00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelului de proiecte POR/813/8/3/Cresterea gradului de acoperire cu servicii sociale (8.3 C-grup vulnerabi copii, aferent Axei prioritare 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Priorității de investiţii 8.1 - Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale).
Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.


Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 17 noi contracte de finanțare, în valoare de 113.175.217,28 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, derulat de MDLPA.

Dintre acestea, 9 proiecte vizează dezvoltarea infrastructurii cultural-educative și recreative, creșterea eficienței energetice și modernizarea sistemului de iluminat public în următoarele localități:
• municipiul Făgăraș (jud. Brașov), pentru dezvoltarea activităților cultural-educative și recreative, va beneficia de suma de 23.271.978,33 lei;


Bucureşti, 7 iun /Agerpres/ - Un număr de 14 noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 184.451.831 lei, au fost semnate de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Contractele derulate de Ministerul Dezvoltării vizează îmbunătăţirea serviciilor educaţionale, sociale şi culturale, reabilitarea energetică şi promovarea spiritului antreprenorial, conform unui comunicat transmis de către minister.

Dintre acestea, opt proiecte vizează îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale şi socio-culturale, precum şi creşterea eficienţei energetice în următoarele localităţi:

- municipiul Bârlad (Vaslui), pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale, educaţionale şi recreative, va beneficia de suma de 28.044.676,84 lei;


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 07.06.2021, Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte „POR/8/8.1/B/2/7 regiuni” din cadrul Axei prioritare 8, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul specific 8.2, Operațiunea B „Centre comunitare integrate”, aprobat prin Ordinul MDLPA nr.765/07.06.2021.

Documentul conține informațiile specifice necesare în vederea lansării apelului de proiecte „POR/8/8.1/B/2/7 regiuni”, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS.

Data și ora lansării apelului de proiecte: 11.06.2021, ora 12.00.
Data și ora închiderii apelului de proiecte: 30.11.2021, ora 12.00.

Între data publicării Ghidului specific pe site-ul www.inforegio.ro şi data lansării apelului, AM POR va realiza demersurile necesare pentru validarea apelului în MySMIS.

Acest apel de proiecte va fi de tip necompetitiv, cu termen-limită de depunere de 6 luni, și se adresează solicitanților de finanțare care se regăsesc pe Lista celor 139 de comunități cu tip de marginalizare peste medie și severă1 (Anexa 14 la Ghidul specific), care constituie comunitățile supuse intervențiilor de tip soft privind serviciile comunitare integrate.


Page 5 of 7

Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.