POR 2014-2020: a fost modificat Ghidul General al solicitantului

Începând cu data de 25.05.2016, Ghidul general al solicitantului aferent Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 a fost modificat, ca urmare a unor noi reglementări europene şi naţionale.

Din cauza modificărilor operate asupra documentului de programare POR 2014-2020, aprobate prin decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 1705/18.03.2016, precum şi a modificărilor legislative privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014—2020, a fost necesară actualizarea prevederilor Ghidului solicitantului. Condiţii generale privind accesarea fondurilor în cadrul POR 2014-2020.

De asemenea, documentul amintit a fost adaptat şi pentru a crea posibilitatea lansării viitoarelor apeluri de proiecte în cadrul POR 2014-2020, în format electronic, utilizându-se aplicaţia MYSMIS. Documentul conţine inclusiv un model de cerere de finanţare extras din MYSMIS în vederea familiarizării potenţialilor solicitanţi ai POR cu varianta electronică a acesteia şi cu cerinţele impuse de aplicaţie.

Pentru mai multe detalii referitoare la crearea contului de acces și la funcționarea aplicației, persoanele interesate pot accesa pagina web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis, a Ministerului Fondurilor Europene.

***

Ghidului general al solicitantului pentru POR 2014-2020 conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului. Prima versiune a Ghidului a fost aprobată în data de 04.11.2015. Documentul cuprinde informații generale sintetizate despre program, despre sistemul de management al programului, despre ajutorul de stat și instrumentele financiare aplicabile, despre apelurile de proiecte, inclusiv despre modalitatea de completare și depunere a cererilor de finanțare, despre criteriile comune de eligibilitate, precum și o descriere susccintă a etapelor de verificare, evaluare, selecție, contractare a proiectelor. Ghidul conţine, de asemenea, un model al cererii de finanţare și un model orientativ al contractului de finanțare.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.