O noua modificare a Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020

În 31.05.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020 ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului. Astfel, principalele modificări prevăd corectarea erorilor materiale din forma orientativă a contractului de finanțare anexat la ghidul general. În plus, s-a inclus limitarea ipotecării până la cel mult valoarea totală a proiectului, in scopul implementării proiectului/asigurării sustenabilității investiției, a obiectelor/bunurilor finanţate prin Contractul de finanțare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. A fost specificată la a art. 13, alin. (2) din Anexa 1 - Conditii generale POR pposibilității rezilierii contractului de finanțare în cazul în care lansarea achiziției privind realizarea proiectului tehnic sau a achiziției principale de lucrări/echipamente în cadrul proiectului nu se realizează în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare contractului de finanțare.

De asemenea, textul ghidului general a fost modificat prin includerea la momentul contractării a formularului nr 1 - Fişă de fundamentare. Proiect propus la finanţare/finanţat din fonduri europene în conformitate cu HG.93/2016 în vederea obținerii vizei de control financiar preventiv. În consecință a fost actualizat Modelul A - Opisul cererii de finanțare.

În plus, au fost actualizate secțiunile referitoare la CLLD având în vedere faptul că Ministerul Fondurilor Europene a fost reorganizat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene.

De asemenea, a fost modificat art. 2, alin. (2) pentru prin modificarea modalității de exprimare asupra perioadei de implementare în vederea plierii acesteia pentru proiectele depuse și contractate in format clasic și a fost inclusă obligația Beneficiarului de a depune proiectul tehnic ulterior semnării contractului de finanțare, pentru a fi verificat de către OI prin aplicarea grilei corespunzătoare din cadrul ghidului specific, putând propune AMPOR, acolo unde este cazul, toate măsurile necesare, inclusiv modificarea sau rezilierea contractului de finanțare.

Modificările respective se vor avea în vedere pentru apelurile care urmează a fi lansate în cadrul POR 2014-2020. Pentru apelurile lansate înainte de data publicării prezentului ordin, modificările se aplică pentru proiectele pentru care nu a fost semnat contractul de finanțare la nivelul MDRAPFE.

Forma consolidată a Ghidului General este publicată pe site-ul www.inforegio.ro. Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul General rămân neschimbate.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.