Modificarea ghidului solicitantului pentru reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ (apel POR/2017/4/4.1/1)

În data de 12.10.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a „Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1”, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Principalele modificări sunt ilustrate în documentul denumit Sinteza principalelor modificărilor la Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1 – Octombrie 2017, publicat pe site-ul www.inforegio.ro şi vizează:

  • extinderea termenului de depunere a proiectelor complementare la 10 zile lucrătoare;
  • extinderea situaţiilor în care valoarea maximă eligibilă a cererilor de finanţare poate fi de 25.000.000 euro;
  • corelarea, explicitarea şi completarea, după caz, a unor aspecte prevăzute în forma iniţială a ghidului, privind solicitanţii şi activităţile eligibile;
  • includerea subactivităţii eligibile privind „Construirea de parcaje pentru biciclete şi eliminarea sintagmei „în zonele centrale ale municipiilor reşedinţă de judeţ” din activitatea Construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale, categoria B de activităţi, secţiunea 4.3.1.1;
  • includerea în cadrul subcategoriei 45 - Cheltuieli pentru consultanță, a cheltuielilor eligibile privind serviciile de consultanţă/asistenţă juridică în scopul elaborării documentaţiei de atribuire şi/sau aplicării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, dacă este cazul;
  • includerea cheltuielilor privind reţelele aferente unor sisteme de utilităţi publice, din corpul infrastructurii rutiere, în categoria cheltuielilor eligibile;
  • diminuarea pragului minim de acceptare a unei cereri de finanţare în urma etapei de evaluare tehnică şi financiară, la 60 de puncte;

De asemenea, forma consolidată a „Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1” este publicată pe site-ul www.inforegio.ro.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.