MDLPA: 14 noi contracte de finanţare prin POR, în valoare de 184.000.000 lei, semnate de ministrul Cseke Attila

Bucureşti, 7 iun /Agerpres/ - Un număr de 14 noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 184.451.831 lei, au fost semnate de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Contractele derulate de Ministerul Dezvoltării vizează îmbunătăţirea serviciilor educaţionale, sociale şi culturale, reabilitarea energetică şi promovarea spiritului antreprenorial, conform unui comunicat transmis de către minister.

Dintre acestea, opt proiecte vizează îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale şi socio-culturale, precum şi creşterea eficienţei energetice în următoarele localităţi:

- municipiul Bârlad (Vaslui), pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale, educaţionale şi recreative, va beneficia de suma de 28.044.676,84 lei;

- oraşul Însurăţei (Brăila) va beneficia de 26.638.639,42 lei pentru construirea unui centru cultural pentru tineret şi modernizarea unor străzi;

- comuna Ogra (Mureş), pentru schimbarea destinaţiei unui dispensar în centru comunitar integrat, va beneficia de 739.800,16 lei;

- oraşul Luduş (Mureş) va beneficia de 1.640.958,50 lei pentru creşterea eficienţei energetice în clădiri rezidenţiale situate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 19;

- judeţul Vrancea, pentru reabilitarea energetică a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din municipiul Focşani, va beneficia de 2.720.211,75 lei;

- municipiul Miercurea Ciuc (Harghita) va beneficia de 6.225.323,84 lei pentru reabilitarea termică a trei blocuri de locuinţe, în vederea ridicării performanţei energetice;

- municipiul Sfântu Gheorghe (Covasna), pentru lucrări de reabilitare termică a blocului de locuinţe 7 (sc. A şi B), situat pe Strada Libertăţii, va beneficia de suma de 1.227.801,34 lei;

- satul Teliţa din comuna Frecăţei (Tulcea) va beneficia de 23.923.564,42 lei pentru consolidarea, restaurarea şi valorificarea Bisericii Mari - "Monument istoric" şi realizarea lucrărilor conexe aferente.

Alte şase proiecte au ca obiectiv creşterea competitivităţii unor firme, prin extinderea capacităţii de producţie şi diversificarea activităţilor, menţionează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin)


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.