Modificarea Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/2016/5/5.2/1

În 21 martie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/2016/5/5.2/1 ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 5.2. Astfel, principalele modificări prevăd:

  • modificarea termenului de depunere a documentelor din cadrul etapei precontractuale, de la 30 de zile lucrătoare la 30 de zile calendaristice, pentru proiectele pentru care nu s-a demarat etapa respectivă;
  • includerea situației în care nu se aplică mecanismul de selecție și contractare pentru apelurile competitive, respectiv atunci când aceste apeluri sunt închise, iar valoarea solicitată a proiectelor depuse în cadrul regiunii de dezvoltare nu acoperă alocarea regională. In acest caz, Organismele Intermediare ale POR vor putea demara etapa precontractuală pentru toate proiectele care întrunesc punctajul minim, fără a mai aplica mecanismul etapizat de selecție și contractare, ceea ce elimină premisele competitiționale în apelul respectiv;
  • includerea mențiunii că pentru toate proiectele depuse în cadrul apelurilor competitive deschise la Organismele Intermediare, pentru care s-a întrunit punctajul minim de acceptare, dar nu s-a întrunit pragul de calitate, se pot solicita documentele aferente etapei de precontractare, pe riscul solicitantului, cu privire la contractarea proiectului în urma aplicării mecanismului descris în ghidul specific și încadrarea în alocarea regională a proiectului;
  • eliminarea din textul Ghidului General a prevederilor legate de obligativitatea depunerii proiectului tehnic (PT) și sancțiunile aferente. Modificarea respectivă a fost inclusă în forma de contract aprobată prin ordinul MDRAP nr. 3170/07.12.2016, fiind omisă eliminarea prevederii din textul ghidului;
  • actualizarea formei de contract cu prevederile legale în vigoare;
  • actualizarea Modelului A – Opisul cererii de finanţare
  • actualizarea Modelului F – modelul orientativ al acordului de parteneriat anexă la cererea de finanțare.

Forma consolidată a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/2016/5/5.2/1 este publicată pe site-ul www.inforegio.ro . Restul condițiilor și prevederilor din Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/2016/5/5.2/1 rămân neschimbate.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.